INIMA OMENEASCA POEZII - MIHAIL CELARIANU

MIHAIL CELARIANU

Mihail Celarianu sau Celerianu (1 august 1893 – 5 decembrie 1985) a fost poet și romancier român. Deși și-a scris primele poezii la doisprezece ani și le-a văzut publicate la treisprezece, s-a format inițial ca muzician la Conservatorul din București. Apoi a avut în vedere o carieră medicală și a studiat la Paris pentru obținerea unei diplome, dar s-a întors în grabă în România, încă neutră, la izbucnirea Primului Război Mondial; printre contribuțiile sale literare timpurii se numără și unele texte de mobilizare a sprijinului pentru Puterile Antantei. Campania ententistă a avut succes, iar România a intrat în război în 1916. Celarianu s-a înrolat voluntar în armata română, luptând cu infanteria în Pasul Predeal, înainte de a fi primit într-o funcție auxiliară în cadrul Corpului Aerian. Experiențele sale i-au influențat romanele autobiografice, precum și o piesă de teatru.
Celarianu a fost o recrutare târzie a mișcării simboliste românești. S-a împrietenit cu decanul simboliștilor, Alexandru Macedonski, pe care l-a imitat, devenindu-i ginere postum și păstrător al arhivei sale. În paralel, a lucrat alături de alți scriitori-funcționari precum Ion Minulescu și Felix Aderca, mai întâi la Ministerul Artelor și Cultelor, apoi la Ministerul Muncii. A publicat volume de poezie simbolistă care au atras atenția și i-au adus premii acordate de Societatea Scriitorilor Români, iar ca romancier a debutat cu o lucrare care își bătea joc de propria carieră birocratică. Aceasta a fost salutată încă din timpul vieții ca un aport important la umorul românesc și comparată cu operele clasicului satirist al țării, Ion Luca Caragiale. În acea etapă a carierei s-a alăturat grupului modernist Sburătorul, fiind primit de conducătorul acestuia, Eugen Lovinescu, drept un „serafim” al poeziei românești. În 1936, Celarianu a extins modernismul în sfera literaturii erotice, publicând controversatul roman Femeia sângelui meu; ca urmare, a devenit unul dintre „pornografii” vizați de cruciații moralei tradiționaliste, printre care Nicolae Iorga.
Înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Celarianu s-a întors la o proză mai convențională, publicând în domeniul literaturii pentru copii. Asemenea lui Lovinescu și lui Tudor Arghezi, cu care a întreținut relații, s-a opus guvernului lui Ion Antonescu de pe poziții liberale; imediat după lovitura de stat antiantonesciană din 1944, a intrat în noua conducere de orientare stângistă a Societății Scriitorilor, în calitate de secretar general al acelei organizații până în 1949. Regimul comunist român l-a tolerat ca pe un tovarăș de drum și, din anii 1960, a permis o recuperare mai completă a întregii mișcări Sburătorul. Bine primit ca traducător al literaturii franceze din secolele al XIX-lea și al XX-lea, Celarianu a continuat să scrie poezie proprie, revenind cu un nou volum în 1966, când avea 73 de ani. A publicat poezie și memorii până în februarie 1985, deși o mare parte din producția sa a rămas nepublicată la moartea sa; până atunci, își distrusese romanul biografic de mari proporții și își pierduse jurnalele din întreaga viață.