Cartea "FIZICA IN CONCEPTIA GENERATIEI MELE" scrisa de MAX BORN

MAX BORN

Max Born (n. 11 decembrie 1882, Breslau, Reich-ul German – d. 5 ianuarie 1970, Göttingen, RFG) a fost un fizician și matematician german care a contribuit la dezvoltarea mecanicii cuantice. El a adus contribuții și în fizica solidului și în optică și a îndrumat activitatea unui număr remarcabil de fizicieni din deceniile anilor 1920 și 1930. Born a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1954 pentru „cercetarea fundamentală în mecanica cuantică, în special în interpretarea statistică a funcției de undă”.
Născut în 1882 la Breslau, pe atunci în Germania, astăzi în Polonia și cunoscut sub numele de Wrocław, Born a intrat la Universitatea din Göttingen în 1904, unde a găsit trei renumiți matematicieni, Felix Klein, David Hilbert și Hermann Minkowski. El și-a scris teza de doctorat pe tema „Stabilitatea elastică în plan și în spațiu”, câștigând Premiul Catedrei de Filosofie a Universității. În 1905, el a început cercetarea relativității restrânse cu Minkowski, și, ulterior, a scris teza de habilitare pe tema modelului Thomson al atomului. O întâlnire întâmplătoare cu Fritz Haber în Berlin în 1918 a condus la discuții despre modul în care se formează compuși ionici atunci când un metal reacționează cu un halogen, fenomen astăzi cunoscut ca ciclul Born–Haber⁠(d).
În Primul Război Mondial, după ce inițial a fost încadrat ca operator de radio, el a fost mutat, datorită specialității sale, în echipele de cercetare pe tema localizării sunetelor⁠(d). În 1921, Born a revenit la Göttingen, aranjând o angajare pentru vechiul său prieten și coleg James Franck. Sub conducerea lui Born, Göttingen a devenit unul dintre cele mai importante centre pentru fizică din lume. În 1925, Born și Werner Heisenberg au formulat reprezentarea mecanică matriceală a mecanicii cuantice. În anul următor, el a formulat interpretarea astăzi devenită standard a funcției de densitate de probabilitate⁠(d) pentru ψ*ψ din ecuația lui Schrödinger, pentru care a fost distins cu Premiul Nobel în 1954. Influența lui s-a extins mult dincolo de propriul domeniu de cercetare. Max Delbrück, Siegfried Flügge⁠(d), Friedrich Hund⁠(d), Pascual Jordan, Maria Goeppert-Mayer, Lothar Wolfgang Nordheim⁠(d), Robert Oppenheimer, și Victor Weisskopf și-au făcut toți studiile de doctorat sub conducerea lui Born la Göttingen, și printre asistenții săi s-au numărat Enrico Fermi, Werner Heisenberg, Gerhard Herzberg, Friedrich Hund, Pascual Jordan, Wolfgang Pauli, Leon Rosenfeld⁠(d), Edward Teller, și Eugene Wigner.
În ianuarie 1933, Partidul Nazist a venit la putere în Germania, și Born, care era evreu, a fost suspendat. El a emigrat în Regatul Unit, unde s-a angajat la St John's College⁠(d), și a scris o carte de popularizare a științei, Universul agitat, precum și Fizica atomică, care în curând a devenit manual standard. În octombrie 1936, el a devenit Profesor Tait de Filozofie Naturală la Universitatea din Edinburgh, unde, lucrând cu asistenții săi de origine germană Walter E. Kellermann și Klaus Fuchs, și-a continuat cercetările în fizică. Max Born a devenit cetățean britanic naturalizat la 31 august 1939, cu o zi înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial în Europa. El a rămas la Edinburgh până în 1952. S-a retras în Bad Pyrmont, Germania de Vest, și a murit într-un spital din Göttingen pe 5 ianuarie 1970.
Alături de Otto Hahn, este inițiatorul Declarației de la Mainau din 1955, ca un apel împotriva utilizării armelor nucleare.