FARMECUL SCRIERILOR PATRISTICE - NICOLAE CORNEANU

Pe măsură ce am continuat studierea literaturii numită de obicei patristică, adică a Părinților Bisericii vechi creştine, am aflat că farmecul pe care l-a exercitat asupra mea l-au resimțit mulți alții de-a lungul vremii, născându-se astfel o disciplină de sine-stătătoare numită,,patrologia” şi „patristica". S-a observat repede că aceasta interesa nu doar pe teologi, ci, în aceeaşi măsură, pe filologi, pe iubitorii de literatură, filosofie, arte chiar ştiinţă, în general pe orice intelectual autentic. În ce priveşte pe teologi ei au aparținut inițial doar Bisericilor tradiționaliste, ortodoxă şi romano-catolică. Cei care erau aderenții teoriei „sola Scriptura" au sfârşit însă şi ei în a recurge la scrierile patristice ca unele fără de care Biblia nu poate fi înţeleasă corect, sau, mai exact, fără de care n-am fi putut avea Biblia aşa cum ne este cunoscută astăzi. Dar mai mult, literatura patristică s-a dovedit interesantă şi pentru aparținătorii altor religii şi credințe.
lată o serie de circumstanţe care şi pe mine, întocmai multor altora, m-au determinat să mă apropii cu interes, curiozitate, dragoste, chiar pasiune de scrierile Părinților Bisericii şi, astfel, de aici s-au născut mai multe lucrări dintre care unele au văzut lumina tiparului. Încurajat de interesul manifestat de cititori, încerc din nou să mă prezint înaintea lor, cu o nouă culegere de studii care nădăjduiesc să intereseze pe toți cei care doresc să afle mai multe lucruri în legătură cu felul în care s-a alcătuit Biblia creştină, ce sunt scrierile apocrife pe care la început mulți le-au considerat ca aparținând apropiaţilor Mântuitorului Iisus Hristos, existența diaconițelor ca slujitoare ale Bisericii, problema avortului, importanța educației, aspecte ale vieții creştine dintru început, aşa cum se reflectă într-o scriere ca a vechiului apologet Aristide, actualitatea unor vechi scriitori creştini precum Augustin, opera predicatorială a Sfântului Ioan Gură de Aur, un împărat apostat şi preopinentul său etc. Evident aceste teme s-ar putea aprecia că nu sunt acelea care să intereseze pe oricine. Totuşi, alături de celelalte pe care le-am dezbătut în lucrări apărute anterior, ar putea justifica existenţa acelui farmec al scrierilor vechi creştine pe care l-am resimțit eu și pe care m-aş bucura să-l retrăiască şi mulţi alții. În orice caz la ora actuală se poate vorbi de o actualitate a gândirii patristice care nu poate lăsa indiferent pe nici unul din noi (pr. prof. Ioan G. Coman, Actualitatea gândirii patristice, în revista „Mitropolia Olteniei", an. XXVII, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1975, pp. 705-707).
Și pentru că am citat acum pe un patrolog român, să amintesc şi titlul unui articol apărut într-o revistă apuseană: „Părinții Bisericii sunt nişte vii care se adresează unor vii" (André Mandouze în „Informations catholiques internationales", Paris, nr. 440, 15 septembrie 1973, p. 20).