EXPROPRIEREA CULTURII - VIRGIL I. BARBAT

VIRGIL I. BARBAT

Virgil Iuliu Bărbat (24 aprilie 1879 – 23 noiembrie 1931) a fost un sociolog român.
Născut în Rasa, județul Călărași, a absolvit în 1897 Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, apoi facultatea de științe sociale a Universității din Geneva, unde și-a luat licența în 1905. Ulterior a urmat cursuri de sociologie, etică și economie la Heidelberg și Leipzig. În 1909 și-a susținut teza de doctorat, în filosofie, la Universitatea din Berna. Intitulată Nietzsche – tendances et problèmes, aceasta a fost publicată la Zürich în 1911. După doctorat a rămas în străinătate, întreprinzând mai multe călătorii de studiu. Printre destinațiile sale s-au numărat Viena, Franța, Germania, Anglia și Statele Unite; scopul lor era să studieze învățământul universitar, organizarea socială și propaganda culturală și să le adapteze condițiilor din țara sa natală. La începutul anilor 1910 a scris frecvent, iar contribuțiile sale au apărut mai ales în paginile Noii Reviste Române a lui Constantin Rădulescu-Motru. S-a întors în România în 1914 și a fost numit profesor de engleză la liceele „Mihai Viteazul” și „Spiru Haret” din București, capitala țării. În 1920, după unirea Transilvaniei cu România și reorganizarea Universității din Cluj, a fost numit profesor la catedra de sociologie și etică a acesteia. Acolo a putut aplica teoriile pe care le dezvoltase în timpul studiilor din străinătate. A fost conferențiar în 1921–1922, apoi profesor titular până la moartea sa prematură.
Autor prolific, Bărbat a scris articole și studii de sociologie, pedagogie și politică în numeroase reviste, atât din țară, cât și din străinătate, precum și cărți. Printre volumele sale de sociologie se numără „Naționalism” sau „Democrație” (1911), un răspuns la Naționalism sau Democrație al lui Aurel Popovici; Extensiunea Universitară (1926); Premisele umane ale culturii moderne (1927); Dinamism cultural (1928) și Exproprierea culturii (1928). În 1924 a înființat o instituție pe care a numit-o extensiune universitară, menită să aducă cultura în rândul maselor și prin care intenționa să-și aplice planul de politică culturală. În 1931 a înființat Revista de sociologie, singura revistă dedicată sociologiei din Clujul interbelic. Pe la 1920 scria intens pentru cinci sau șase publicații, iar extensiunea, organizată în jurul unui grup de profesori clujeni prestigioși care țineau prelegeri în toată Transilvania, inclusiv în sate izolate, a reușit să organizeze peste 900 de conferințe în patru ani.