Cartea "ETICA PROTESTANTA SI SPIRITUL CAPITALISMULUI" scrisa de MAX WEBER

MAX WEBER

Karl Emil Maximilian "Max" Weber (germană: [ˈmaks ˈveːbɐ]; n. 21 aprilie 1864, Erfurt, Regatul Prusiei – d. 14 iunie 1920, München, Republica de la Weimar) a fost un sociolog, filosof, jurist, istoric și economist politic german, ale cărui idei au influențat profund teoria socială și cercetarea socială. Weber este adesea citat, împreună cu Émile Durkheim și Karl Marx, ca unul dintre cei trei fondatori ai sociologiei. Weber a fost un mare susținător al antipozitivismului metodologic, argumentând în favoarea studiului acțiunii sociale prin mijloace interpretative (mai degrabă decât pur empirice), bazat pe înțelegerea scopului și sensului pe care indivizii îl atribuie propriilor lor acțiuni. Spre deosebire de Durkheim, el nu credea în monocauzalitate și a avansat în schimb ideea că pentru orice rezultat pot fi mai multe cauze.
Principala preocupare intelectuală a lui Weber a fost înțelegerea proceselor de raționalizare, secularizare, și „dezvrăjirea” pe care le-a asociat cu creșterea capitalismului și modernității, și pe care o vedea ca un rezultat al unui nou mod de gândire despre lume. Weber este cel mai bine cunoscut pentru teza lui ce combina sociologia economică și sociologia religiilor, elaborată în cartea sa Etica protestantă și spiritul capitalismului, în care el propunea ideea că protestantismul ascetic a fost una dintre cele mai importante „afinități elective” asociate cu creșterea capitalismului de piață și a statului național rațional-legal în lumea Occidentală. El a susținut că stimularea capitalismului se sprijină pe principiile de bază ale protestantismului. Astfel, se poate spune că spiritul capitalismului este inerent valorilor religioase protestante.

Contrar materialismului istoric al lui Marx, Weber sublinia importanța influențelor culturale încorporate în religie ca mijloc pentru înțelegerea genezei capitalismului. Etica protestantă a format prima parte a mai amplei investigații a lui Weber în lume religiei; el a continuat examinând confucianismul și taoismul, hinduismul și budismul, precum și iudaismul antic, cu atenție deosebită acordată diferitelor lor consecințe economice și condiții de stratificare socială. Într-o altă lucrare majoră, „Politica ca vocație”, Weber definește statul ca o entitate care deține „monopolul utilizării legitime a forței fizice pe un anumit teritoriu”. El a fost și primul care a clasificat autoritatea socială în forme distincte, pe care le-a etichetat drept carismatică, tradițională, și rațional-legală. Analiza birocrației făcută de el a subliniat faptul că instituțiile statelor moderne sunt din ce în ce mai mult bazate pe autoritatea rațional-legală.Weber a adus și o varietate de alte contribuții la istoria economică, precum și la teoria și metodologia economică. Analiza sa asupra modernității și raționalizării a influențat semnificativ teoria critică asociată cu Școala de la Frankfurt. După Primul Război Mondial, Max Weber a fost printre fondatorii Partidului Democrat de orientare liberală din Germania. De asemenea, el a candidat fără succes pentru un loc în parlament și a servit drept consilier al comitetului care a elaborat Constituția de la Weimar din 1919. După ce a contractat gripa spaniolă, a murit de pneumonie în 1920, în vârstă de 56 de ani.
Karl Emil Maximilian Weber s-a născut în 1864, în Erfurt, Provincia Saxonia, Prusia. El a fost cel mai mare dintre cei șapte copii ai lui Max Weber Sr., un funcționar public bogat și important, membru al Partidului Național Liberal, și al soției sale, Helene (Fallenstein), care se trăgea parțial din imigranți hughenoți francezi, și avea puternice idei morale absolutiste.