ELECTRONICA INDUSTRIALA - M.I. KUZNETOV

PREFAȚĂ LA EDIȚIA ÎN LIMBA ROMÎNĂ În Republica Populară Romînă trecerea la construcția economiei socialiste a pus pe prim plan sarcina dezvoltării rapide a producției de energie electrică, unul dintre factorii esențiali care stau la baza industrializării socialiste a țării şi a ridicării continue a nivelului de trai material şi cultural al oamenilor muncii.
Inapoierea economică moştenită de la regimul burghezo-moşieresc nu putea fi lichidată decit prin industrializarea socialistă şi prin mecanizarea agriculturii, a căror realizare trebuia precedată de dezvoltarea electrificării. Situația energetică înapoiată era caracterizată de existența în anul 1950 a unei puteri instalate de numai 740 000 kW, fărimiţată în peste 600 centrale mici neeconomice.
În afară de Bucureşti, numai în cîteva oraşe şi centre industriale existau centrale de oarecare importanță, dar acestea erau echipate cu grupuri mai mici decît 20 000 kW şi funcţionau cu parametri inferiori. Rețelele electrice de transport al energiei electrice erau, de asemenea, foarte puțin dezvoltate; exista o singură linie de 110 000 V, în lungime de 127 km, între Dobreşti şi Bucureşti, şi cîteva linii de 60 000 V, a căror lungime nu depăşea 500 km.
Regiuni întregi din țară, ca Moldova, Oltenia, Dobrogea şi nordul Ardealului nu aveau nici o linie electrică de înaltă tensiune.
Electrificarea rurală era ca şi inexistentă; abia 5% din numărul total al satelor erau alimentate cu energie electrică.
Din cauza acestei situații înapoiate, consumul anual de energie electrică era de numai 130 kWh pe cap de locuitor, ceea ce situa țara noastră sub media mondială şi pe unul dintre ultimele locuri din Europa.
Industria slab dezvoltată de atunci era în acelaşi timp şi un slab consumator de energie electrică şi un foarte slab furnizor de utilaj energetic şi aparataj electric.
Aplicîndu-se cu consecvență învățătura leninistă, conform căreia electrificarea trebuie să meargă cu un pas înaintea industrializării, s-a elaborat sub conducerea partidului planul de electrificare a țării pentru perioada 1951- 1960, care prevedea un ritm accelerat de creştere a producției de energie electrică, astfel încît să acopere nevoile mereu crescinde ale industriei socialiste şi ale mecanizării agriculturii, să satisfacă într-o măsură tot mai mare necesitățile socialculturale ale populației de la oraşe şi sate.