ECHILIBRU SAU DEZECHILIBRU ECONOMIC? - A. ZAIT

Dacă întrebări generale precum "Cine suntem noi, oamenii?" sau "Ce este viaţa?"
au însoțit ființa umană aproape de la începuturi, nu mai puțin vechi şi nu mai puțin incitante sunt, pentru domeniul vieții economice, întrebări de genul "Cum putem descrie comportamentul unui sistem economic?" sau "Starea normală a unei economii este echilibrul sau dezechilibrul?". Există în noi o nevoie acută, generată de rațiuni psihologice şi practice în egală măsură, de a înțelege şi, pe cât posibil, de a prognoza comportamentul sistemelor economice, atât de complexe şi dominate de interdependențe (naturale sau create prin intervenția umană). Şi aşa cum complexitatea sistemelor economice pare să depăşească hotarele rațiunii sau imaginației, tot astfel se pare că nu există criterii de alegere a celor mai importante probleme economice de rezolvat sau a celor mai potrivite metode de rezolvare a lor. "Ştiinţa economică este un subiect foarte curios. Dacă reflectăm asupra problemelor care sunt investigate şi celor care sunt ocolite, asupra factorilor care sunt atent specificați şi a celor care sunt ignorați, asupra metodelor preferate şi celor respinse sau chiar disprețuite, am putea foarte bine să credem că o parte a selecțiilor sunt bizare, mai ales pentru o disciplină ai cărei adepți se mândresc adesea cu devotamentul lor pentru logica alegerii raționale. Pentru că alegerile raționale pe care economiştii le atribuie agenților economici nu dau semne de raționamente efectuate cu un anumit scop; ele sunt răspunsuri programate la circumstanțele în care acei agenți sunt plasați, mai ales - dar în nici un caz numai - localizați într-o economie concurențială care exclude orice tip de acțiune concurențială". [64, 1996] Pentru a intra în intimitatea sistemelor economice pe care le cercetează, economiştii încearcă să desluşească starea, structura şi sensul evoluției acestora pentru a-şi construi un comportament adecvat. Dar nu este deloc o întreprindere uşoară, atâta timp cât se acordă lumii un sens prestabilit, în funcție de care comportamentul rațional devine şi optimizant, fără a avea dovezi că acel sens ales nu este o simplă iluzie. În plus, este imposibil (şi deci absurd să presupunem) să dispunem de toate datele necesare modelării acestui comportament şi să surprindem toate interdependențele comportamentale astfel încât să definim măcar totalitatea opțiunilor şi a consecințelor posibile ale acestora. Oricare ar fi restricțiile, oricare ar fi regulile pe care le stabilím, oricât de multe ar fi evenimentele care se supun acestor reguli, nu putem spune vreodată că am intrat în posesia adevărului absolut.