DIPLOMATI ILUSTRI VOL.3 - ION GHICA, BERNHARD VON BULOW, GUSTAV STRESEMANN

ISBN/COD:PEIINR
Domeniu: Relații internaționale/Geopolitică
Tip lectură: Biografie
Editura: POLITICA
An apariție: 1973
Limba: romana
Nr. Pagini: 417
Tip copertă: Necartonată (Paperback)
Dimensiuni carte:12.0 x19.0 x2.0

Distribuie

9,99lei
Disponibilitate:În Stoc

Comenzi telefonice: 0762700800
L-V: 8.00-16.00

Livrare in 24-72 ore	- 16.99 lei prin Curier rapid(Plata cu cardul)
	- GRATUIT peste 249 lei

Optiuni valabile

Starea cartii

Buna (+9,99lei)

Trei nume, trei epoci, o singură meserie: arta de a vorbi în numele unei țări.

Acest al treilea volum din colecția "Diplomați iluștri" alătură, într-un mod neobișnuit pentru vremea apariției, un cărturar și om de stat român din secolul al XIX-lea, Ion Ghica, unui cancelar german de la începutul secolului XX, Bernhard von Bülow, și unui ministru de externe al Republicii de la Weimar, Gustav Stresemann. Editura Politica publica în 1973 aceste texte cu evidentă miză didactică, oferind cititorului de atunci o fereastră spre culisele deciziilor care au modelat Europa - scrisori, note, amintiri și reflecții ale unor oameni care au negociat, au scris tratate și au observat de aproape mecanismele puterii.

Cele 417 pagini, în ediție necartonată, păstrează stilul epocii de apariție: adnotări, comentarii istorice și un aparat critic menit să contextualizeze pentru cititorul român textele acestor trei figuri diplomatice. E genul de carte care nu se mai reeditează azi, dar rămâne o sursă utilă pentru cine vrea documente de epocă, nu rezumate de manual.

Reper de lectură

O recomand celor care studiază istoria diplomației europene sau caută surse primare despre perioada de dinainte și de după Primul Război Mondial, precum și colecționarilor volumelor din seria "Diplomați iluștri".

ION GHICA

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București, Țara Românească – d. 7 mai 1897, Ghergani, România) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost cel de-al cincilea prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.
A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 și 1894 - 1895). Cartea Scrisori către Vasile Alecsandri este capodopera sa de scriitor.

BERNHARD VON BULOW

Bernhard Heinrich Karl Martin von Bülow (germană: [fɔn ˈbyːlo]; n. 3 mai 1849, Klein Flottbek⁠(d), Danemarca, Regatul Danemarcei – d. 28 octombrie 1929, Roma, Vatican), înnobilat ca Fürst von Bülow în 1905, a fost un om de stat german, a fost Secretar de Stat pentru Afaceri Externe timp de trei ani și cancelar al Imperiului German din 1900 până în 1909.

GUSTAV STRESEMANN

(n. 10 mai 1878, Berlin, Imperiul German – d. 3 octombrie 1929, Berlin, Republica de la Weimar) a fost un om politic german, fondator și lider al Deutsche Volkspartei (Partidul Popular German), cancelar în 1923 și ministru de externe din 1923 până la moartea sa. Figură de marcă în Republica de la Weimar, Stresemann a permis Germaniei să-și regăsească greutatea diplomatică și economică pierdută după Primul Război Mondial, practicând o politică pragmatică.
Această politică în care compromisurile au jucat un rol preponderent nu s-a desfășurat în pierderea Germaniei. Fiecare concesie germană a corespuns unui progres fie diplomatic, fie economic. După ce a frânat hiperinflația care amenința existența statului însuși, Stresemann a abordat alte probleme, cum ar fi ocuparea regiunii Ruhr de către armatele franco-belgiene, despăgubirile de război și frontierele definite de tratatul de la Versailles.
Pragmatismul politicii sale i-a atras numeroși dușmani și a trebuit să-și ducă lupta abandonat de o mare parte a clasei politice. Împreună cu Aristide Briand a fost artizanul reconcilierii franco-germane și al schimbărilor diplomatice pe plan european, ceea ce le-a adus ambilor Premiul Nobel pentru Pace în 1926. Această reconciliere a fost însă sufocată în fașă după moartea ministrului german la vârsta de cincizeci și unu de ani, când Republica de la Weimar și-a pierdut unul din ultimii apărători.