Cartea "DIN CHRONICUL ROMANO-MOLDO-VLACHILOR" scrisa de DIMITRIE CANTEMIR

DIMITRIE CANTEMIR

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1674, Silișteni, Țara Românească – d. 21 august/1 septembrie 1723, Dmitrovka⁠(d), gubernia Kiev⁠(d), Imperiul Rus) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie – aprilie 1693 și 1710 – 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de: enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.” Iar Voltaire spunea despre Dimitrie Cantemir că „unea talentele vechilor greci, știința literelor și aceea a armelor”.
Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în martie 1693, (în urma unui atac de apoplexie) a fost proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie și a impus în scaunul domnesc pe Constantin Duca. Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman.
În 1710 a fost pus la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.