DICTIONARUL ROMANULUI CENTRAL-EUROPEAN DIN SECOLUL XX - ADRIANA BABETI

Paginile care urmează ar fi putut să se intituleze „Studiu introductiv", "Prefaţă", „Cuvânt înainte” sau „Preliminarii”. „Introducere" pare însă mai permisiv, mai liber şi mai potrivit să deschidă Dicţionarul romanului central-european din secolul XX (DRCE). Ar fi un fel de poartă prin care cititorul e invitat să intre într-o zonă destul de puţin cunoscută. Iar dacă acest cititor dornic să descopere Europa Centrală şi literatura ei îşi va lua răgazul să stea o vreme în prag, urmărind „Introducerea" ca pe un fel de ghid, poate va ajunge să înţeleagă mai bine lumea în care se pregăteşte să intre. Terenul pe care îl are de parcurs e uneori accidentat, alteori neted, vremurile sunt acolo când senine (destul de rar), când întunecate (mult prea des), iar oamenii câteodată plini de viaţă şi umor, dar mai totdeauna copleşiţi de melancolie, disperare şi moarte. „Introducerea" l-ar ajuta atunci pe explorator să se orienteze în hăţişurile acestui univers atât de ciudat. L-ar familiariza cu ideile care au construit Dicţionarul şi, deopotrivă, cu o istorie, o topografie şi o cultură aparte din centrul Europei. Altfel spus, l-ar introduce în temă. De acolo, din prag, cu sprijinul ghidului, el ar descoperi un întreg spaţiu alcătuit din fragmente aflate într-o mişcare continuă, într-un joc mereu surprinzător de forme şi culori. Ca într-un caleidoscop. Un spaţiu, totuşi, ordonat. Iată cum e compus.
- Pentru început, într-o „Scurtă istorie", este explicat proiectul acestui Dicţionar: în ce fel anume a apărut şi evoluat, de ce ideea lui s-a născut într-un oraş margino-centric din vestul României, într-o comunitate intelectuală periferică. Apoi, într-o a doua secţiune, „Un roman cu geometrie variabilă", sunt făcute câteva precizări de principiu. Ele răspund de fapt unor întrebări: de ce Europa Centrală? De ce secolul XX? Se poate vorbi despre un specific al Europei Centrale? Dar despre un roman central-european?
Spre a da coerenţă numeroaselor şi diferitelor explicaţii, pentru a argumenta etapă cu etapă selecţiile care au dus la forma finală a DRCE, sunt expuse variabilele conceptului de Europa Centrală, apoi cartografiile unui spaţiu real, dar şi ale unuia imaginar, şi tot aici sunt conturate câteva frontiere identitare. Capitolele din miezul acestei părţi sunt gândite în oglindă, cumva simetric, şi urmează un plan care înaintează treptat dinspre general spre particular. Aşadar, „Poligon"-ul aduce argumente în sprijinul ideii că Europa Centrală e marcată de un pattern cultural distinct, oricâte stereotipuri ar atrage acesta. Iar capitolul „Există un roman central-european?" încearcă să demonstreze că literatura „celeilalte" Europe are, cu toată diversitatea ei, un grund comun şi un specific al său. Iar în final e descris modul în care au fost selectate cele peste 250 de romane incluse în Dicţionar.
Într-o a treia parte, „Destinaţii şi destinatari", sunt sugerate câteva posibile trasee şi repere de lectură pentru specialişti (comparatişti şi teoreticieni ai literaturii, istorici, istorici literari, socio-psihologi, antropologi etc.), dar şi pentru editori, traducători, critici literari. Şi, nu în ultimul rând, pentru scriitori şi pentru publicul lor larg. I se adaugă partea a patra, „Îndrumar", cu precizări privind redactarea şi utilizarea propriu-zisă a Dicţionarului.