DICTIONAR ROMAN FRANCEZ - CHARLES DROUHET

CHARLES DROUHET

Charles Drouhet (22 ianuarie 1879–8 ianuarie 1940) a fost un istoric literar român.
Născut la Bârlad, a fost fiul lui Pierre Drouhet și al soției acestuia, Natalia (născută Olivari), amândoi profesori de liceu. Bunicul patern, Charles, era medic la Blaye, un oraș francez aflat lângă Bordeaux. Tatăl său s-a născut în Franța și a emigrat în România; în 1869 a devenit profesor de franceză la Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad. Mama, fiica directoarei pensionului de fete din localitate și ea însăși ulterior profesoară și directoare acolo, s-a căsătorit cu Drouhet în 1867.
Drouhet a terminat școala primară în 1889, a urmat anul școlar 1889-1890 la Liceul Codreanu, apoi a intrat la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, absolvind în 1896. A urmat cursurile Universității din București, obținând în 1900 licența în filologie modernă. În 1909 a obținut doctoratul în litere la Sorbona. Primul său post a fost cel de profesor suplinitor de limba română la Liceul Codreanu, în 1900; anul următor a devenit suplinitor la școala normală din localitate. În 1904 a devenit profesor la Liceul „Dimitrie Cantemir” din București. În 1909 a fost angajat ca profesor suplinitor la catedra de franceză a Facultății de Litere a Universității din Iași, iar în anul următor a devenit profesor titular. În 1915 l-a urmat pe răposatul Pompiliu Eliade în funcția de profesor de limba și literatura franceză la București, pe care a ocupat-o până la moarte.
Drouhet a publicat prima dată în 1906: un studiu lingvistic în revista Romania și un altul despre Leconte de Lisle în Convorbiri Literare. Lucrările sale au apărut și în Viața Românească, Viața Nouă, Revue d’histoire littéraire de la France, Le correspondent, La Minerve française și Mercure de France. Singur sau în colaborare, a scris mai multe manuale alese de limba franceză pentru liceeni.
A fost remarcat în special ca istoric literar, dedicând ample studii literaturii franceze. Cursurile sale universitare au fost publicate astfel: Istoria poeziei franceze în sec. al XIX-lea, 1915; Istoria teatrului clasic francez, 1916; Comentarii din clasicii francezi din sec. al XVII-lea, 1919-1920; Curs de literatură franceză. Secolul al XVIII-lea, 1919-1920; Villon Montaigne, 1923-1924; Începuturile romantismului francez, 1927-1928; Literatura franceză în secolul al XVIII-lea, 1934; Poezia lirică în Evul Mediu și comentarii din Charles d’Orléans și François Villon, 1934; Literatura franceză. Boileau și Voltaire, critici literari, 1934-1935; Literatura franceză. Preromantismul francez (1761- 1820), 1934-1935; Literatura franceză. Romantismul, 1937; Literatura franceză. Umanismul. Renașterea și Rabelais, 1937; Literatura franceză. La Chanson de Roland. Poezia lirică medievală. Trubadurii. François Villon, 1937- 1938; Literatura franceză. teatrul romantic, romanul romantic, ivirea spiritului realist în epoca romantică, București, 1937-1938; Literatura franceză. Poezia franceză în sec. al XVI-lea. Clément Marot. La défense et illustration. Ronsard, poet liric și epic, 1938-1939. A fost interesat în egală măsură de relațiile culturale dintre Franța și România.
Teza sa de doctorat, care a avut ca temă pe François Maynard, a primit în 1910 Premiul Bordin al Academiei Franceze. Lucrarea sa din 1924, Vasile Alecsandri și scriitorii francezi, rămâne un model de cercetare comparativă, bine documentată și nuanțată, atentă în mod special la particularitățile autorului studiat. Pentru meritele sale de profesor, Drouhet a primit Ordinul Coroana în 1911 și 1922 și a fost decorat cu Legiunea de Onoare în 1922.