CULTIVAREA LIMBII ROMANE - IOAN I. DUMITRU

Din necesitatea înțelegerii între oameni a luat naştere graiul = limba in naturală, care a devenit instrument de materializare a gândirii.
== Limba naturală folosită de un popor sistem complex de semne (asocieri de sunete cu semnificații) şi relaţii între aceste semne, sistem ivit în istoria convietuirii sociale a oamenilor, al cărui principal rol îl formează asigurarea comunicării între membrii unei comunităţi.
- Limba noastră naturală este prin urmare limba română, care a luat fiinţă pe baza comuniunii dintre latina populară şi graiul daco-geților.
Limba română este o limbă romanică (alături de italiană, franceză, spaniolă, portugheză etc.) pentru că elementele sale de bază (alfabet, lexic, gramatică) provin din limba latină (cu multiple tendinţe simplificatoare). Din graiul daco-geților am păstrat cca. 180-220 de cuvinte, iar - pe parcursul evoluţiei istorice am preluat elemente de vocabular din mai multe limbi (pe diverse cãi: culturale sau sub semnul invaziei slavone, maghiare, tătare, turcești, franceze, germane, italiene etc.).
- Dar astăzi limba română se prezintă neapărat ca o limbă romanică (În care toate influențele ulterioare formării ei nu au putut modifica esența inițială).
Principalele funcții ale limbii sunt cele de comunicare şi de autocomunicare, cât timp mesajul poate fi transmis ca atare sau se poate „îmbrăca"
in posibilitățile afectiv-emoţionale (cele ale autoprezentării).
= ansambluri de În cadrul funcționalității sale, limba îşi impune stilurile trăsături lingvistice, determinate de anumite domenii ale utilizării limbii.
De la nivel general, limba română evoluează între aspectul său popular şi cel literar. Limba populară reprezintă aspectul spontan, neelaborat, care se manifestă cu deosebire în plan oral.
Atenţie! In interiorul limbii populare se disting: un limbaj uzual (cel al conversaţiei curente): - un limbaj solemn (cel folosit în capodoperele populare Monastirea Argeşului, orații de nuntă, Pluguşorul etc.).
- Miorița.