CIUMA - ALBERT CAMUS

La 17 octombrie 1957, presa anunța că Premiul Nobel pentru literatură a fost decernat lui Albert Camus,,,pentru ansamblul unei opere care pune în lumină problemele ce se adresează în zilele noastre conştiinţei oamenilor". De la publicarea răscolitoarei La Peste (Ciuma) se scursese un deceniu, dar e sigur că, în atribuirea premiului, această carte, de dimensiuni restrinse, a avut ponderea principală. Scriitorul era consacrat pe plan mondial la o vîrstă cînd alţii, chiar solid dotați, îşi caută încă un stil. Dacă opera nu însuma titluri numeroase aducea în schimb o înaltă tensiune spirituală, constituind, prin tonul grav al dezbaterilor, un document de epocă. Limbajul care, printr-o apăsare mai subliniată pe anumite coarde, putea deveni abstract, aducea o vibrație generoasă, frazele despuiate, aparent banale, pulsînd de viață. Întreaga creație a scriitorului avea de fapt semnificația unei mărturii; scriitorul a fost un martor al contemporaneității.
Pentru că fizionomia lui exprima o mistuitoare pasiune pentru reflecție, cițiva reprezentanți ai criticii franceze au văzut în autorul Ciumei un filozof travestit în om de litere, anexindu-l existențialismului. Asta a determinat, ca şi în alte cazuri, o clasificare unilaterală. Cine numea, în plină modă existenţialistă, pe Camus, il asocia în mod automat,,generației lui '45", formind trinitatea Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Simone de Beauvoir. Însă afinitățile erau, în parte, externe, concretizîndu-se în unele paralelisme biografice: toţi trei studiază filozofia, pregătindu-se pentru profesorat (Camus, bolnav, va renunţa); cu toţii cred sincer într-o literatură activă, nu în literatura-amuzament. Sartre şi Simone de Beauvoir se cunoscuseră mai de mult, în amfiteatrele Sorbonei; Camus va atrage atenția lui Sartre după publicarea amplei povestiri L'Etranger (Străinul), in 1942. In anii următori, Camus va pune în scenă piese de Sartre: Les Mouches (Muştele) şi Huis Clos (Uşi inchise).