CHIRURGIA GINECOLOGICA VOL.2 TEHNICA SI TACTICA OPERATORIE - PANAIT SIRBU

Din tehnicile operatorii expuse în capitolele anterioare, se desprinde o trăsătură comună: încercarea de a păstra total sau parțial funcțiile complexe ale aparatului genital feminin.
Chiar acele tehnici ce păreau a fi « radicale » (de exemplu: histerectomia totală cu păstrarea anexelor sau anexectomia) au la baza lor aceeaşi tendință de a conserva la maximum permis de specificul afecțiunii, cît mai multe sau măcar una din funcțiile aparatului genital.
Tehnicile operatorii «< radicale » de largă exereză, care vindecau afecțiunea respectivă (de exemplu histerectomia subtotală pentru tratarea fibromului uterin)
cu preţul sacrificării funcției, au fost restrînse ca indicație și înlocuite treptat cu tehnici noi, din ce în ce mai puțin mutilante, mai conservatoare (de exemplu miometrectomia).
În opoziție cu această orientare chirurgicală care are în vedere salvarea funcției (exereza fiind limitată în genere la organul bolnav), ginecologul mai trebuie să mînuiască o serie de tehnici operatorii radicale, necesare tratamentului cancerului. Chirurgia radicală a tumorilor maligne are ca prim obiectiv prognosticul vital îndepărtat. În fața gravității cancerului, chirurgul va trebui să practice o chirurgie largă, de teritoriu limfatic, radicalismul exerezei fiind împins la «maximum permis» pentru a vindeca afecțiunea.
Aşadar, în opoziție cu operațiile prezentate în capitolele anterioare, tehnicile chirurgicale radicale folosite în tratamentul cancerului, pe care le vom prezenta, au ca prim obiectiv prognosticul vital îndepărtat, prognosticul funcțional genital fiind sacrificat de cele mai multe ori în favoarea primului obiectiv.
Acesta ni se pare a fi singurul sens al « operațiilor radicale » ginecologice, în stadiul actual al cunoștințelor noastre.
În acest capitol vor fi prezentate operațiile radicale prin care se realizează această chirurgie « de eradicare » a cancerului, ce devine mutilantă prin caracterul ei.