CAMASA LUI CHRISTOS - Lloyd C. Douglas

Din pricină că n-avea decît cincisprezece ani şi era preocupată de gindul de a creşte, intermitenţele ei de gîndire mai adîncă erau scurte şi nu prea dese; totuşi în dimineaţa aceasta se simțea copleşită de răspunderi.
Aseară maică-sa, care numai rareori vorbea cu ea despre probleme mai complicate, decît cel muit avantajul de a fi cu mîinile curate şi sufletul liniştit, îi vorbise între patru ochi despre urmările probabile ale îndrăznețelor declarații, făcute ieri de tatăl ei în Senat; şi Lucia simţindu-se măgulită de încrederea ei, îi răspunsese cu toată convingerea că, fără îndoială, Prințul Gaius nu va avea posibilitate să reacţioneze.
Dar după ce plecase la culcare, Lucia începuse să se alarmeze. Fără îndoială, Gaius va putea trece cu vederea ieşirile violente ale tatălui ei, împotriva extravagantelor şi abuzurilor comise de guvernul său, în cazul cînd n-ar fi avut şi înainte de asta pricină să fie nemulțumit de familia Gallio. Totuşi mai exista o pricină de nemulțumire, pe care n-o cunoştea nimeni, afară de ea însăşi... şi de Diana. De aici înainte toți vor trebui să fie cu toată băgarea de seamă, căci altfel vor avea motive să se aştepte la grave nemulțumiri.
În dimineața aceasta păsărelele se treziseră foarte devreme. Încă nu se obişnuise cu zburdălnicia şi ciripitul lor, căci se întorseseră mai devreme decît aveau obiceiul. Primăvara sosise şi se statornicise, înainte de sfîrșitul lunii februarie. Cînd se trezi, constată imediat că neliniştea cu care se culcase seara trecută este încă prezentă şi nu s-a risipit din sufletul ei, unde scurma stăruitoare, exact ca o durere de dinți.
Se îmbrăcă fără să facă zgomot, ca să nu trezească pe Tertia care dormea în alcovul de alături - după ce se va trezi, se va speria, văzînd că patul stăpînei sale este deşert - apoi îşi încheie sandalele şi apucă în lungul admirabilului mozaic colorat care ducea din camera ei de dormit într-un salon, de aici în lungul coridorului, spre scara impunătoare care cobora în atrium, şi de aici ieşi în peristylul unde se opri şi-şi făcu mîna punte deasupra ochilor, ca să se apere de lumina puternică a soarelui.
De un an încoace, sau poate chiar de mai demult, Lucia era conştientă că este mai înaltă şi că s-a dezvoltat neobişnuit de repede, dar aici în peristylul pavat cu faianță se simțea întotdeauna lipsită de importanţă şi foarte mică. Tot ce se găsea împrejurul ei în acest peristyl, o determina să se simtă mică; coloanele înalte de marmură pe care se sprijinea tavanul, impunătoarele statui, încremenite în tăcerea demnității lor, în largul pajiştii bine îngrijite, şi şuviţele argintii ale havuzului care repezea în sus apa proaspătă.