CALUGARITA, NEPOTUL LUI RAMEAU, JACQUES FATALISTUL - DENIS DIDEROT

PREFAȚĂ S-au împlinit în octombrie 250 de ani de la naşterea lui Diderot.
In domeniul filologiei franceze, ca, de altfel, şi pe planul cel mai larg al vieții culturale internaționale 1963 este şi Anu! Diderot. Consiliu Mondial al Păcii, Unesco şi atîtea alte instituţii şi personalități din lumea literelor şi artelor se pregătesc să-i aducă fiului tocilarului din Langres o cinstire excepțională. Rîndurile de față răspund deci şi acestei circumstanţe. Dar nu numai ei. Pentru că, şi fără de aniversare, personalitatea lui Diderot s-a impus cercetării moderne din ultimele decenii cu o forță uimitoare. Ca şi Stendhal, sau Baudelaire, Diderot a fost descoperit în toată accepția cuvîntului abia în secolul nostru, după ce veacul al XIX-lea dăduse la iveală multe din textele cele mai importante. Profeția beyliană - «voi fi înțeles prin 1935»-i se. pofriveşte de minune celui care nu a împărtăşit decît cîtorva dintre contemporani esența geniului său. Secolul al XVIII-lea nu a deplîns nenorocirea Suzannei Simonin, nu a ris şi nu s-a revoltat în fața Nepotului, nu a cunoscut ipotezele materialiste atît de îndrăznețe ale Convorbirii cu d'Alembert şi ale Visului.
Specialiştii şi publicul larg îl redescoperă azi pe Diderot ca pe un fenomén francez de o valoare mondială. Exegeza diderotiană proliferează cu fiece an zeci de lucrări, monografii, eseuri şi articole care întregese treptat profilul omului şi al scriitorului, ca pe-al unuia din cei mai incontestabili gînditori şi artişti ai tuturor vremurilor.
Gloria tardivă a lui Diderot a depăşit noțiunea peiorativă a <<vogii», devenind o permanență a culturii contemporane. Dar pentru aceasta i-a trebuit aproape un veac şi jumătate creatorului Enciclopediei pentru ca să devină, aşa cum filozoful îl caracterizà lui Rameau pe Racine, «un arbore care şi-a înălţat creştetul pînă în nori, şi-a întins ramurile pînă in zare şi a dat umbra sa celor ce-au venit, vin şi vor mai veni să se odihnească în jurul trunchiului măreţ...> Deplină măsură a geniului realist al lui Diderot se oglindeşte în opera sa de povestitor şi romancier. Pe cît era, dramaturgul de moralizator, de lacrimogen şi de monoton, pe atît e de variat, de caustic şi de emoționant romancierul! Opera de prozator a lui Diderot înseamnă un moment culminant în istoria realismului francez şi, fără îndoială, în cea a literaturii mondiale. Sub pana lui, povestirea şi nuvela tradițională devine o narațiune de o mare densitate, cu o perfectă.
cristalizare a caracterelor, a situațiilor, a dialogului. Diderot a înteles poate cel mai bine, dintre contemporanii săi, că adevărata substanță a artei constă în reprezentarea realității, a vieții în esența ei, a vieții de toate zilele, trecută de la rolul de figuranță la acela de vedetă. Ca şi în artă, ca şi în teatru, Diderot se răzvrăteşte împotriva semnificației tradiționale a romanului, care era îndeobşte <o jesǎtură de întîmplări himerice şi frivole...» Nu miraculosul şi neverosimi5