CALLAS O VIATA - PIETTE JEAN REMY

Eram la Veneția, la un restaurant, lîngă teatrul La Fenice şi încercam un sentiment de regret, că nu am fost niciodată la acest teatru. Acolo îşi făcuse Callas adevăratul ei debut, la sfîrşitul lunii decembrie 1947. Apăruse în Turandot, Tristan; avea 23 de ani, iar eu 10. Şase ani mai tirziu descopeream primele ei discuri. Erau uluitoare. Mai apoi am pornit pe drumul spre Stra pentru a ne duce să vizităm vila Pisani. Apoteoza familiei Pisani, o pînză de Tiepolo cu un cer vast, palid, dar mai ales acea femeie cu brațele goale, nemaipomenit de goale, părînd că ar conduce un tînăr spre un spectacol, care ar fi teatrul lumii. Totuşi nu am reuşit să văd nimic. Cutremurele de pămînt din Friuli au ucis bărbaţi şi femei, iar vila Pisani a fost închisă.
Reparații... Am putut doar să ne plimbăm prin parc. La întoarcere în drum spre Veneția, V. a strecurat o casetă în aparatul automobilului şi iată dintr-o dată răsună vocea Mariei Callas în Tosca, „a doua", cea din 1964. Infruntarea lui Scarpia, sfidarea morţii, mai apoi moartea. Nu s-ar putea ucide mai frumos, iar Callas ucide pentru a muri mai bine.
In aceeaşi seară chiar, luam trenul, ceea ce mai rămînea dintr-o bucățică din Orient-Express şi ajungînd acasă, în apartamentul pe care-l păstrez la Paris, căci totuşi, la Paris se desfăşoară viaţa mea, acolo am aflat că a murit Maria Callas. Cîteva cuvinte scrise pe un carnet lîngă telefon:,,A. D. ți-a telefonat pentru a-ți vorbi despre moartea Mariei Callas". Ştiu că pentru moment, am izbucnit dintr-o dată în plins. Un plins nervos, poate. Probabil numai nervos, dar îmi amintesc că am pus mina pe telefon pentru a-l chema pe A. D., pe care de altfel îl cunose prea puțin, dar şi el împărtăşeşte acea dragoste a noastră, a atîtora pentru unele chipuri, unele voci, unele femei. Am vorbit puțin cu A. D am terminat repede covorbirea pentru a asculta înregistrarea operei Macbeth, pe care o adusesem de la Veneția...