BRUEGEL - ION BIBERI

ION BIBERI

Ion Biberi (21 iulie 1904 – 27 septembrie 1990) a fost un psihiatru și antropolog român, activ și ca eseist, prozator, dramaturg, traducător și critic. Născut într-o familie mixtă româno-franco-germană, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în orașul oltenesc Turnu Severin și a fost destul de izolat de centrul cultural de la București. Tânărul Biberi era interesat de filosofie, literatură și științe populare, inclusiv astronomie amatoare și genetică umană; concepția sa despre lume a fost formată de operele lui Mihai Eminescu, Hippolyte Taine, Erwin Baur și, mai târziu, Henri Bergson. A fost și copil-soldat în Primul Război Mondial, iar experiența timpurie a dezastrului uman a generat un interes durabil pentru tanatologie. Primele sale lucrări au fost articole pe teme științifice, publicate când era încă adolescent. Cam în aceeași perioadă s-a intersectat cu scriitorul mai tânăr Mircea Eliade, care avea să devină o influență suplimentară asupra operei sale și un lider de generație.
Debutând cu eseuri la sfârșitul anilor 1920 și cu romane la mijlocul anilor 1930, Biberi a stârnit controverse prin angajamentul față de literatura experimentală, care punea în legătură activitatea sa de psihiatru cu aprecierea pentru James Joyce. A fost întâmpinat de Eliade ca exponent al trăiriștilor, care cultivau autenticitatea și explorau stările-limită; ulterior, criticii, ca și Biberi însuși, au observat că rolul său în cadrul acelei mișcări a fost oarecum marginal. Contribuția sa constantă a fost cea de cronicar literar la cotidianul francofon Le Moment, unde a prezentat literatura română cititorilor străini; a apărat libertățile artistice împotriva amenințărilor de cenzură venite din partea extremei drepte și, ca urmare, a legat prietenii strânse cu câțiva critici care gândeau la fel, printre care Șerban Cioculescu și Mihail Sebastian. Ca om de știință socială, a năzuit să împace teoriile lui Bergson cu rezultatele structuralismului. Interdisciplinaritatea lui Biberi, care a evoluat într-o pretenție personală de competență multiplă, a fost apreciată în unele cercuri, dar întotdeauna ironizată în altele.
Inactiv în cea mai mare parte a celui de-Al Doilea Război Mondial, Biberi a reapărut pe scena literară după lovitura de stat din august 1944, ca unul dintre intelectualii care au colaborat cu Partidul Comunist Român. Deși a respins deschis marxismul, a fost primit în Uniunea Patrioților, aliniată comuniștilor, a intrat într-un consiliu de supraveghere a teatrelor și a colaborat la presa generică de stânga. Lucrările sale din acea vreme includ o carte de interviuri cu diverși colegi din lumea literară, remarcată retrospectiv pentru speranța zadarnică că regimul care urma va fi o democrație îmbunătățită. Proclamarea unei republici comunizate l-a marginalizat și l-a adus în pragul înfometării. Biberi a fost recuperat abia în jurul anului 1965, când regimul intrase în faza sa național-comunistă. A putut reveni ca om de științe sociale, dar și ca biograf, cronicar teatral, dramaturg debutant, critic de artă, autor de manuale, antolog și cercetător al poeticii. Ca intervievator, Biberi a contribuit direct la propaganda regimului. Ultimele sale lucrări, de sinteză, au fost celebrele investigații asupra motivelor fantastice. A murit la vârsta de 86 de ani, la scurt timp după sfârșitul comunismului, lăsând în manuscris un mare număr de lucrări.