AUTOMOBILUL CU COMBUSTIBILI NECONVENTIONALI - N. APOSTOLESCU, D. SFINTEANU

ISBN/COD:973-31-0049-8
Tip lectură: Lucrare de specialitate/monografie
Editura: TEHNICA
An apariție: 1989
Limba: romana
Nr. Pagini: 360
Tip copertă: Necartonată (Paperback)
Dimensiuni carte:16.0 x26.0 x2.0

Distribuie

20,99lei
Disponibilitate:În Stoc

Comenzi telefonice: 0762700800
L-V: 8.00-16.00

Livrare in 24-72 ore	- 16.99 lei prin Curier rapid(Plata cu cardul)
	- GRATUIT peste 249 lei

Optiuni valabile

Starea cartii

Buna (+20,99lei)

Cu mult înainte ca "sustenabilitatea" să devină un cuvânt la modă, ingineri români scriau deja despre motoare care ard altceva decât benzină.

Apărută la Editura Tehnică în 1989, lucrarea lui N. Apostolescu și D. Sfinteanu tratează, pe 360 de pagini, o temă care părea atunci de graniță: alimentarea automobilelor cu combustibili alternativi celor petrolieri clasici. E o carte scrisă în plină criză energetică resimțită și în România acelor ani, când căutarea unor soluții de rezervă la benzină și motorină nu era un moft ecologic, ci o necesitate practică.

Autorii trec în revistă soluții tehnice concrete, cu date, scheme și argumentație inginerească, într-un stil sobru, tipic publicațiilor de specialitate ale vremii. Exemplarul e necartonat, cu semnele firești ale vârstei pe copertă, dar textul rămâne complet lizibil.

Reper de lectură

Se potrivește celor pasionați de istoria tehnicii auto românești sau inginerilor curioși să vadă cum se punea problema combustibililor alternativi cu decenii înainte de motoarele hibride de azi.

N. APOSTOLESCU

N. I. Apostolescu (nume întreg: Nicolae I. Apostolescu, n. 4 mai 1876, Alexandria — d. 2 noiembrie 1918, Pitești) a fost un istoric literar comparatist român, doctor la Sorbona în 1909 cu două teze, publicate în același an la Paris, prefațate de Émile Faguet: L’Influence des romantiques français sur la poésie roumaine și L’Ancienne versification roumaine.
Născut la Alexandria, a ajuns în 1891, odată cu mutarea întregii familii, la București, unde își va continua studiile liceale și va urma Facultatea de Litere și Filozofie, obținând, în 1899, licența în științe filologice (cu mențiunea magna cum laude). La universitatea bucureșteană i-a avut ca profesori pe B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Gr. Tocilescu, Ion Bianu și alții. La 9 februarie 1899, este numit profesor secundar la Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. În 1905, luând parte la un concurs inițiat de Ministerul Instrucțiunii Publice, câștigă o bursă de studii la Paris, pentru a urma cursuri de semantică și literatură comparată.
Este unul dintre primii comparatiști ai literaturii române și este recunoscut drept unul dintre cei mai buni specialiști ai noștri în problemele versificației. Deși era îndreptățit, prin activitatea și competența sa multilaterală, să primească o catedră universitară (în domeniul istoriei literaturii române și al esteticii literare), aceasta nu i-a fost încredințată decât în 1918, la Universitatea din Iași, cu puțină vreme înainte de a muri, pe neașteptate, din cauza unei pleurezii.
A scris o Istorie a literaturii române moderne cu volumele I (perioada dintre 1821-1866) și II (perioada dintre 1866-1900), publicată între 1913-1916.