ARHIPELAGUL GULAG VOL.1-3 - ALEKSANDR SOLJENITIN

ÎN ANUL o mie nouă sute patruzeci şi nouă, împreună cu nişte prieteni, am găsit în revista,,Priroda" (,,Natura") a Academiei de Ştiinţe o notiță remarcabilă. Scria acolo cu litere mărunte că pe rîul Kolima, cu prilejul unor săpături, nu se ştie cum a fost descoperită o lentilă de gheață subterană un vechi torent înghețat, iar în el - reprezentanți ai faunei fosile, avînd o vîrstă de cîteva zeci de milenii. Acei peşti ori tritoni s-au păstrat atît de proaspeți, afirma savantul corespondent, încît participanții la săpături, după ce au spart gheata, i-au mîncat pe loc cu plăcere.
Cititorii nu prea numeroşi ai revistei au fost pesemne destul de uimiți, aflînd cît de mult timp se poate păstra în gheață carnea de peşte. Însă puțini dintre ei erau în stare să priceapă tîlcul adevărat al acestei notite imprudente.
Noi am priceput numaidecît. Ne-am închipuit cu toată intensitatea această scenă, pînă la cel mai neînsemnat amănunt: cum participanții spărgeau gheața cu o grabă plină de îndirjire; cum, călcînd în picioare interesele extraordinare ale ihtiologiei şi inghiontindu-se unul pe altul cu coatele, rupeau bucăți de carne milenară, o tîrau lîngă foc, o dezgheţau şi o înfulecau pînă la saturație.
Am priceput pentru că noi înşine ne număram printre acei participanți, ca membri ai acelui trib puternic al zeki*-lor, unic pe pămînt şi singurul în stare să mănînce triton cu plăcere.
Iar Kolima era cea mai mare şi cea mai celebră insulă, polul ferocității acelei uimitoare țări, numită GULAG, ciopîrțită de geografie într-un arhipelag, dar ferecată de psihologie într-un continent, al acelei țări aproape invizibile, aproape imperceptibile, locuită de poporul zeki-lor.
Acest arhipelag a sfîrtecat în parcele răzleţe şi a împestrițat o altă țară, țara care îl includea, a pătruns adinc în oraşele ei, a atîrnat peste străzile ei - şi cu toate acestea unii nu-şi dădeau seama de nimic, foarte mulți auziseră ceva destul de vag, numai cei care au trecut pe acolo ştiau totul.
Dar, ca şi cum şi-ar fi pierdut graiul în insulele Arhipelagului, ei păstrau tăcerea.
O cotitură neaşteptată a istoriei noastre a făcut ca nişte lucruri, extrem de puține, despre acest Arhipelag să iasă la iveală. Însă aceleaşi mîini care ne puneau cătuşele, acum întind palma conciliant: ..Nu trebuie!... Nu trebuie să răscolim trecutul!... Celui care va pomeni trecutul - să i se scoată un ochi! Însă proverbul continuă astfel:,,Iar celui care îl va uita - să i se scoată amîndoi!"
Trec ani, trec decenii şi şterg irevocabil cicatricele şi rănile trecutului. În această vreme, unele insule s-au cutremurat, au fost inundate, marea polară a uitării clipoceşte deasupra lor. Şi cândva, în veacul viitor, acest Arhipelag, cu aerul lui, cu osemintele locuitorilor lui, congelate în lentila de gheață, se va înfăţişa ca un triton neverosimil.
Eu nu voi cuteza să scriu istoria Arhipelagului: nu mi-a fost cu putință să cercetez documentele. O să aibă oare cineva, cîndva, această posibilitate?... Cei care nu doresc să-şi aducă aminte au avut (şi vor avea încă) destul timp să distrugă cu desăvîrşire toate documentele.