AMINTIRI, DOCUMENTE, CORESPONDENTA: C. I. C. BRATIANU, CAROL AL II-LEA, ION ANTONESCU - CONSTANTIN BRATIANU, CAROL AL II LEA AL ROMANIEI, ION ANTONESCU

ISBN/COD:973-9065-08-2
Editura: FORUM
An apariție: 1992
Limba: romana
Nr. Pagini: 160
Tip copertă: Necartonată (Paperback)
Dimensiuni carte:14.0 x21.0 x1.0

Distribuie

Disponibilitate:Stoc epuizat

Aceasta carte "AMINTIRI, DOCUMENTE, CORESPONDENTA: C. I. C. BRATIANU, CAROL AL II-LEA, ION ANTONESCU" scrisa de autorul(i) CONSTANTIN BRATIANU, CAROL AL II LEA AL ROMANIEI, ION ANTONESCU a fost publicata de editura FORUM in anul 1992. Cartea este scrisa in limba romana si are 160 de pagini cu coperta tip Necartonată (Paperback). Cartea are urmatoarele dimensiuni 14.0 cm x 21.0 cm x 1.0 cm (Lungime x Latime x Inaltime)

CAROL AL II LEA AL ROMANIEI

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893, Sinaia, Județul Prahova, România – d. 4 aprilie 1953, Estoril, Cascais, Portugalia) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul, în urma decesului Regelui Ferdinand I, în 1927.
În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ion I.C. Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors, în 1930, în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu. De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor '30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).
Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit, în cele din urmă, cu Elena Lupescu și a murit în exil.
Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, regele Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el. Nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol al II-lea, la Mănăstirea Curtea de Argeș din 2003, regele Mihai nu s-a prezentat.

ION ANTONESCU

Ion Antonescu (n. 2 iunie 1882, Pitești, România – d. 1 iunie 1946, Jilava, Județul Ilfov, România) a fost un ofițer de carieră, ulterior devenit mareșal, politician român, șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române și Ministru al Apărării Naționale. În 1940, datorită colaborării pasive a regelui Mihai, s-a autoavansat la gradul de mareșal, iar apoi s-a autointitulat „Conducător al Statului”. Din 4 septembrie 1940, până în 23 august 1944 a fost cel de-al 43-lea prim-ministru al României.
Regele Carol al II-lea, la propunerea lui Horia Sima, liderul Mișcării Legionare, l-a numit președinte al Consiliului de Miniștri. Antonescu, în urma situației conflictuale anterioare cu Carol al II-lea și în contextul pierderilor teritoriale ale României din vara anului 1940, l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea tânărului principe moștenitor, Mihai. După Rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941, Antonescu a desființat Statul Național-Legionar, cu care partidele democratice refuzaseră să colaboreze, și a girat singur exercitarea puterii de stat, ca dictator, fiind responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în Regatul României și în teritoriile controlate de statul român.
Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război Mondial de partea Puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României. Politica sa externă s-a dovedit a fi profund falimentară și, finalmente, el nu a reușit să recupereze nimic din teritoriile cedate Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei.
Pus în față evidenței că războiul împotriva URSS este pierdut, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către regele Mihai, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, după care a fost arestat și apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.