1940 DRAMA ROMANIEI MARI - MIRCEA MUSAT

Istoria românilor este istoria unui popor statornic, plămădit unitar în vatra vechii Dacii unde a locuit neîntrerupt, făurind, începînd cu strămoșii săi geto-daci, o înfloritoare și originală cultură materială şi spirituală.
..Este vorba remarca marele istoric Nicolae Iorga de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare; aceasta este mindria și aceasta este puterea noastră.
- Referindu-se la aportul poporului român la valorile civilizației umane, istoricul american Paul MacKendrick scria: „Românii merită din plin atenția noastră ca locuitori ai unei insule latine într-o mare a slavilor, ca transmiţători ai culturii greco-romane în evul mediu, ca membri ai unuia dintre cele mai creatoare state aborigene ale antichității, ca victime și beneficiari ai ultimei provincii cucerite și prima părăsită de Roma Dacia şi ca păstrători, după retragerea romanilor, ai unui amestec de cultură autohtonă și clasică, ceea ce face ca țara lor să fie astăzi unică printre țările europene.
- Încă din cele mai vechi timpuri, viața poporului român s-a desfășurat intr-o confruntare permanentă cu numeroase adversități și vicisitudini. El a infruntat timp de secole valurile succesive, pustiitoare ale populațiilor migratoare, a trebuit să facă față politicii de cucerire și anexiuni a unor mari imperii, care ii rivneau pămîntul și bogățiile. În aceste condiții, o constantă a istoriei poporului român a devenit lupta pentru apărarea gliei strămoșești, a ființei naționale și de stat.
Mărturii arheologice şi scrise ale antichității amintesc despre strămoşii poporului român, geto-dacii, care făceau parte din numerosul neam al tracilor, cu adinci rădăcini în spațiul balcanic'. Constituiți în formațiuni politice viguroase din punct de vedere economic și politic, locuind un teritoriu întins cu numeroase bogății ale solului și subsolului, geto-dacii au atins un nivel economic ridicat în cea de-a doua jumătate a mileniului I î.e.n. Atît din scrierile lui Herodot, cît şi din cele ale atîtor alţi istorici și învățați ai antichității, rezultă că agricultura era ramura cea mai importantă a economiei geto-dace, alături de care se remarcau apicultura, pescuitul, creșterea vitelor, precum și prelucrarea metalelor.